Sfinţii Părinţi nu se mulţumesc să facă numai o analiză a cauzelor manifestărilor violente, ci se apleacă cu osebire asupra căilor de prevenire şi a celor de anihilare a răului.
În general, la Sfinţii Părinţi, totul se joacă între lepădarea de patimi (de păcate) şi însuşirea. (practicarea) virtuţilor. Una dintre problemele cele mai delicate şi mai importante pentru om este ceea ce în limbajul patristic se numeşte punerea unui început bun, adică decizia şi hotărârea de a porni urcuşul duhovnicesc. Şi imediat în continuare se pune şi problema felului în care să pornească la acest drum care nu are sfârşit. Sigur, Părinţii ne dau principiul general al acestui început, precum şi ţinta finală a drumului, ca stare duhovnicească:
„Iar semnul fricii dintâi stă în a urî păcatul şi a ne mânia pe păcat, ca nişte răniţi de fiară. Iar al celei desăvârşite, în a iubi virtutea şi a ne teme de abatere, fiindcă nimeni nu este neschimbăcios”.
Oamenii trebuie să ţină cont de faptul că, fiind meniţi să trăiască în societate, trebuie să tindă să devină în toate o obşte frăţească, la a cărei temelie să fie puse: „simplitatea, nevinovăţia, dragostea întreolaltă, bucuria şi smerenia, ca nu cumva înălţându-ne sau cârtind unii împotriva altora să ne dovedim osteneala fără folos”.