marți, 7 decembrie 2010

Cine este tatal nostru oare Dumnezeu?


Odata cu trecerea anilor problema violenţei în familie devine tot mai acută.
Până în prezent, în Republica Moldova nu există date centralizate cu privire la fenomenul violenţei în familie. Fragmentar, date cu privire la violenţa în familie sunt colectate de Ministerul Afacerilor Interne. Aceste informaţii însă se referă doar la cazurile de violenţă fizică şi sexuală.

Astfel, pe parcursul a primelor patru luni ai anului 2010, în sfera relaţiilor familiale au fost săvârşite 14 infracţiuni, dintre care 8 omoruri (+14,3%) şi 6 vătămări intenţionate grave (-33,3%). De asemenea, la evidenţa organelor de poliţie în această perioadă se aflau 4364 scandalagii familiali.

Conform celor mai recente studii din domeniu, fiecare a patra femeie din Republica Moldova este victimă a violenţei în familie, fie fizică, sexuală, psihologică sau economică.
Studiul Demografic şi de Sănătate efectuat în anul 2005 denotă că 24% dintre femeile căsătorite sunt supuse violenţei fizice, 23% - psihologice, iar 4% - violenţei sexuale.

Violenţa este un fenomen de amploare pentru Republica Moldova, cel mai des fiind afectate femeile şi copiii. Cu toate acestea este greşit să credem că victime ale violenţei în familie sunt doar femeile. Deşi nu există studii care să confirme aceste date, unele evaluări independente estimează că bărbaţii sunt victime ale violenţei în familie în aproape 5% din cazuri.
Potrivit unui studiu realizat în anul 2004 de Guvernul RM în comun cu UNICEF, fiecare al şaselea părinte ţipă la propriul copil, fiecare al cincilea părinte îl ameninţă cu bătaia, iar fiecare al patrulea părinte îşi bate copilul.
În Republica Moldova 25 % din copii recunosc că sunt bătuţi de proprii părinţi dacă nu-i ascultă; 7 % din părinţi recunosc că îşi pălmuiesc copiii atunci cînd greşesc, iar 4 % îi bat cu diverse obiecte; unul din zece copii recunoaşte că este implicaţt de adulţi în vizionarea filmelor pornografice.
Medicina atestează o suma mare de boli fizice şi psihice, care sunt cauzate de agresiune direct, sau ca rezultat al traumelor obţinute. Aici se încadrează toate categoriile de vârstă (şi femeile însărcinate).
Consecinţele asupra sănătăţii fizice sunt:
• comportament auto-distructiv (fumat, sex);
• consum de alcool sau droguri;
• tulburări gastro-intestinale;
• astm;
• migrene şi dureri de cap;
• vătămări corporale;
• dizabilităţi parţiale sau permanente;
• moarte.
Consecinţe asupra stării psihice:
• depresie;
• anxietate, teamă;
• respect scăzut de sine;
• disfuncţii sexuale;
• tulburări de nutriţie şi somn;
• tulburări obsesiv-compulsive;
• tulburări de stres postraumatic;
• suicid.
Cele mai multe victime sunt femei. Un raport OMS publicat în urmă cu cinci ani arată ca între 5 şi 45% dintre femeile din Europa au fost agresate de partenerul intim la un moment dat în viaţa lor.
Consecinţele asupra sănătăţii reproductive includ:
• sarcini nedorite;
• probleme ginecologice;
• naşteri premature;
• greutate mică la naştere a copilului rezultat dintr-o relaţie distructivă;
• boli inflamatorii pelviene;
• dureri pelviene cronice;
• mortalitate şi morbiditate maternă şi infantilă.
Dacă este să privim agresiunea din sânul familiei sub aspect psihologic, se pune întrebarea: care sunt catalizatorii, sau chiar şi mai mult, ce a stat la baza formării acestor catalizatori?
Catalizatorii ce stau la baza agresiunii sunt: educaţia, mediul social, informaţional, familial, profesional, sărăcia. Sunt şi alte pricini care sunt oarecum secundare, faţă de cele enumerate aici. Din păcate, psihologia actuală vede problema agresivităţii numai dintr-un singur unghi: acela în care pesoana umană este percepută doar ca un complex de stări şi reacţii ce se succed una pe alta. Deaceea de multe ori vede tratarea agresivităţii numai la un nivel superficial, ceea ce, de obicei, nu aduce rezultate decât unele de moment. Psihanaliza, codarea, hipnoza, manipularea subconştientă precum şi alte tehnici s-au arătat ineficiente şi adesea starea generală a persoanei se agravează.
La nivel social, problema agresivităţii devine tot mai acută, după cum se vede din sondaje. Se încearcă anumite activităţi, dar adesea acestea aduc mai multe daune. Pentru că sunt folosite programe străine, care neglijează însăşi caracterul fundamental al neamului. Aceste programe sunt puse în aplicare la noi, făcându-se modificări de suprafaţă, şi nu este de mirare de ce nu aduc rezultate. Încercaţi să numiţi Mercedes o maşină Dacia, care poartă doar simbolul de la Mercedes! Cred că comentariile sunt de prisos.
Este necesar de revenit la însăşi fundamentul poporului nostru. Care este el? Morala ortodoxă, principiile creştin-ortodoxe care au fost învăţate de bunicii şi străbunii noştri.
Sa vedem ce spun cei din vechime.
„ Am ales mai mult cele materiale în loc de porunca iubirii şi îngrijindu-ne de ele, ne războim cu oamenii. Se cuvine deci să punem iubirea de orice om mai presus decât cele văzute şi decât însăşi trupul”.
„Noi nu putem să iubim pe cei ce ne urăsc fiindcă suntem iubitori de materie şi de plăcere şi le punem pe acestea mai presus de poruncă. Ba de multe ori ocolim din pricina acestora şi pe cei ce ne iubesc”(Maxim Mărturisitorul).
Şi mai zice Sf. Ioan Gură de Aur: „Chiar de ar avea de suferit de pe urma purtării sale, îndură totul cu uşurinţă numai şi numai să-şi împlinească această plăcere a sufletului. Că plăcere este aprinderea mâniei; o petrecere care munceşte sufletul mai cumplit decât plăcerea trupească, răvaşind toată sănătatea sufletului.”
Trei mari categorii de patimi sunt pricina mâniei:
1) Iubirea de tot felul de plăceri, curvii, beţii, distracţii,de bucate şi tot ce ţine de plăceri;
2) Iubirea de lux, de bani, averi şi în general a celor materiale;
3) Iubirea de sine, mândria, slava deşartă, egoismul, egocentrismul, posturi înalte de conducere, lauda de sine.
Spun părinţii Ioan Scărarul, Avva Dorotei, Efrem Sirul, Isaac Sirul. Această părere se întâlneşte într-o formă sau alta la majoritatea Sfinţilor Părinţi.
„Acestă boala (violenţa) îi loveşte pe cei care urmăresc întâietatea în ceea ce îi priveşte onorurile.”
„Nu cuvintele unuia sau altuia provoacă în noi supararea, ci mândria noastră de a ne socoti mai buni decât cel care ne-a insultat, preţuirea exagerată pe care fiecare o avem despre noi” ( Sf. Marcu Ascetul.)
Dar cel mai grăitor învaţă Sfânta Scriptură, prin numeroase citate, arătând limpede că mânia este o formă de nebunie.
Nu te grăbi să te întărâţi întru duhul tău, pentru că mânia sălăşluieşte în sânul celor nebuni.(Ecclesiastul: 7,9)
Nebunul dă pe faţă îndată mânia lui, iar omul prevăzător îşi ascunde ocara. ( Pilde 12:16)
Mânia ucide pe cel fără de minte, iar aprinderea omoară pe cel rătăcit. (Iov 5:2)
Beţia înmulţeşte mânia celui fără de minte spre împiedicare şi împuţinează virtutea şi agoniseşte răni. (Ecclesiastul 31:35)

Sfânta Scriptură ne învaţă că mânia a fost dată de Dumnezeu ca o putere de luptă cu gândurile rele, cu patimile, cu demonii, dar în nici un caz cu oamenii. “Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.”(Efes. 6:12)
Mânia, această putere folosită iraţional împotriva altora, naşte mai multă mânie şi ură. “Fierul cu fier se ascute şi un om ascute mânia altui om”. ( Pilde 27:17)
“Căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu” ( Iacov 1:20). Şi iarăşi ”Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri”. (Matei. 26:52)
Deasemenea se dau şi leacurile potrivite vindecării pentru acestă patimă cumplită: “Înţelepciunea domoleşte mânia omului şi faima lui este iertarea greşelilor”. ( Pilde 19:11)
“Dacă mânia stăpânitorului se ridică împotriva ta, nu te clinti din locul tău. Căci firea domoală înlătură mari neajunsuri”. (Ecclesiastul: 10;4) “Să ştiţi, iubiţii mei fraţi: orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire, zăbavnic la mânie.” ( Iacov 1:19)
Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră. (Efes 4;26)
De asemenea aflăm şi în Scriptură că mânia are izvor în alte patimi, mai ascunse sau mai vizibile.
Pizma trezeşte mânia omului defăimat şi el este fără milă în ziua răzbunării. ( Pilde 6:34)
Un răspuns blând domoleşte mânia, iar un cuvânt aspru aţâţă mânia. ( Pilde 15:1)
Beţia înmulţeşte mânia celui fără de minte spre împiedicare şi împuţinează virtutea şi agoniseşte răni. (Ecclesiastul 31:35)
De asemena acestă patimă cumplită provoacă daune nu numai sufletului, dar şi trupului nostru, cu ceea ce este de acord şi medicina după cum am arătat mai sus.
Pizma şi mânia împuţinează zilele şi grija aduce bătrâneţile mai înainte de vreme. (Ecclesiastul 30:25)
Este important de înţeles despre această boală a societăţii de astăzi că este un rău ce ucide nu numai fizic şi psihic, dar ceea ce este mai dureros, duce sufletul la iad. Dumnezeu ştie că suntem neputincioşi şi Ne sfătuieşte zicând prin gura lui David: ”Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi; de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre, vă căiţi”. (Ps.4:4) Şi ca să înţelegem cât de grea este pedeapsa, auzim cuvântul lui Hristos: “Oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului”. (Matei. 5:22) De aceea ne îndeamnă apostolul Pavel zicând: ”Acum deci vă lepădaţi şi voi de toate acestea: mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră”. (Col. 3,8)
Sfânta Biserică, de-a lungul celor 2 mii de ani, nu a obosit să înveţe că la baza vieţii noastre este iubirea. Dar ce este iubirea oare? Atunci când lovim, urâm, turbăm de mânie, numim cu cele mai josnice cuvinte, asta e iubire? Cum mai avem îndrăzneală sa mai privim la cer? Sa nu ne amăgim crezând că putem să fim buni facând cele rele :”pomul dupa roade se cunoaşte”!
Epilog: Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că cuvâtul Meu nu încape în voi. Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceţi ceea ce aţi auzit de la tatăl vostru. Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. Dar voi acum căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta. Voi faceţi faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu. Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu are fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu. Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.

a scris: Andrei Cociug, licenţiat în Teologie ortodoxă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu