Violenţa domestică reprezintă folosirea sistematică a unor acte, gesturi, comportamente prin care o persoană intenţionează să domine, să se impună şi să controleze o altă persoană cu care se află în relaţie apropiată, intimă şi/ sau de convieţuire.
Cei mai vulnerabili sunt femeile (soţii, mame, concubine), copiii şi vârstnicii
Violenţa domestică are loc în spatele uşilor închise, departe de privirile celorlalţi, rămânând adesea necunoscută în afara familiei.
Formele violenţei domestice:
Majoritatea specialiştilor acceptă existenţa a cinci tipuri, forme de violenţă domestică şi anume violenţa psihologică, care constă în agresiuni verbale, intimidare, batjocură, umilire, ameninţări, denigrare;
violenţa fizică, prin care se provoacă unei persoane o serie de vătămări prin pălmuire, lovire cu sau fără obiecte, bătaie; e una din cele mai frecvente şi cele mai grave forme de manifestare a violenţei conjugale, putând merge de la o palmă sau o îmbrâncire până la vătămări corporale grave sau chiar decesul victimei.
violenţa socială: reprezintă o formă de violenţă psihologică pasivă, care constă în controlarea victimei, izolarea acesteia de familie sau prieteni, restrângerea dreptului la informaţie, monitorizarea activităţilor lui/ ei, rezultând în întreruperea sau insuficienţa relaţiilor sociale;
violenţa economică, care presupune oprirea accesului victimei la bani sau la bunuri, menţinerea unei persoane într-o poziţie de dependenţă economică
violenţa sexuală, care presupune forţarea victimei la activitate sexuală nedorită.
Ciclul violenţei: Sociologa şi terapeuta americană, Lenore Walker a dezvoltat o teorie care încearcă să explice dinamica şi evoluţia violenţei în cuplu.
Fazele violenţei:
1. Creşterea tensiunilor între parteneri: certurile devin din ce în ce mai grave şi mai dese, frustrările acumulate în timp se intensifică
2. Violenţa propriu-zisă: bărbatul rãmâne fãrã argumente în exercitarea controlului asupra femeii şi recurge la acte de violenţã.
3. “Luna de miere”: bărbatul regretă ceea ce a făcut, îşi cere iertare; e o perioadă de armonie şi linişte în care amândoi speră că incidentul nu se va mai repeta.
Tensiunile şi agresivitatea reapar treptat, conflictul central nefiind rezolvat. Un “cuvânt greşit” sau o “acţiune greşită” a femeii sunt suficiente pentru ca bărbatul să lovească din nou, ciclul violenţei fiind redeschis. Rar se întâmplă ca violenţa asupra femeii să fie una singulară. Incidentele se produc din ce în ce mai frecvent şi devin cu timpul din ce în ce mai grave.
Odată pornit, ciclul violenţei nu se opreşte de la sine.
VIOLENŢA
nu este doar problema cuplului sau a familiei, ci e un fenomen şi o problemă socială
este inacceptabilă, indiferent de contextul în care apare
este un comportament instrumental- folosit pentru a controla şi pentru a dobândi putere
este un comportament intenţional
este un comportament învăţat
este înrădăcinată în inegalităţile de gen şi în mentalitate
Agresorul este singurul responsabil şi vinovat pentru fapta lui, indiferent ce a făcut sau a spus victima.
O persoană violentă se poate schimba, însă numai cu condiţia să admită că are această problemă de control al agresivităţii.
Cei mai vulnerabili sunt femeile (soţii, mame, concubine), copiii şi vârstnicii
Violenţa domestică are loc în spatele uşilor închise, departe de privirile celorlalţi, rămânând adesea necunoscută în afara familiei.
Formele violenţei domestice:
Majoritatea specialiştilor acceptă existenţa a cinci tipuri, forme de violenţă domestică şi anume violenţa psihologică, care constă în agresiuni verbale, intimidare, batjocură, umilire, ameninţări, denigrare;
violenţa fizică, prin care se provoacă unei persoane o serie de vătămări prin pălmuire, lovire cu sau fără obiecte, bătaie; e una din cele mai frecvente şi cele mai grave forme de manifestare a violenţei conjugale, putând merge de la o palmă sau o îmbrâncire până la vătămări corporale grave sau chiar decesul victimei.
violenţa socială: reprezintă o formă de violenţă psihologică pasivă, care constă în controlarea victimei, izolarea acesteia de familie sau prieteni, restrângerea dreptului la informaţie, monitorizarea activităţilor lui/ ei, rezultând în întreruperea sau insuficienţa relaţiilor sociale;
violenţa economică, care presupune oprirea accesului victimei la bani sau la bunuri, menţinerea unei persoane într-o poziţie de dependenţă economică
violenţa sexuală, care presupune forţarea victimei la activitate sexuală nedorită.
Ciclul violenţei: Sociologa şi terapeuta americană, Lenore Walker a dezvoltat o teorie care încearcă să explice dinamica şi evoluţia violenţei în cuplu.
Fazele violenţei:
1. Creşterea tensiunilor între parteneri: certurile devin din ce în ce mai grave şi mai dese, frustrările acumulate în timp se intensifică
2. Violenţa propriu-zisă: bărbatul rãmâne fãrã argumente în exercitarea controlului asupra femeii şi recurge la acte de violenţã.
3. “Luna de miere”: bărbatul regretă ceea ce a făcut, îşi cere iertare; e o perioadă de armonie şi linişte în care amândoi speră că incidentul nu se va mai repeta.
Tensiunile şi agresivitatea reapar treptat, conflictul central nefiind rezolvat. Un “cuvânt greşit” sau o “acţiune greşită” a femeii sunt suficiente pentru ca bărbatul să lovească din nou, ciclul violenţei fiind redeschis. Rar se întâmplă ca violenţa asupra femeii să fie una singulară. Incidentele se produc din ce în ce mai frecvent şi devin cu timpul din ce în ce mai grave.
Odată pornit, ciclul violenţei nu se opreşte de la sine.
VIOLENŢA
nu este doar problema cuplului sau a familiei, ci e un fenomen şi o problemă socială
este inacceptabilă, indiferent de contextul în care apare
este un comportament instrumental- folosit pentru a controla şi pentru a dobândi putere
este un comportament intenţional
este un comportament învăţat
este înrădăcinată în inegalităţile de gen şi în mentalitate
Agresorul este singurul responsabil şi vinovat pentru fapta lui, indiferent ce a făcut sau a spus victima.
O persoană violentă se poate schimba, însă numai cu condiţia să admită că are această problemă de control al agresivităţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu